Grăsimea viscerală este țesutul adipos acumulat în interiorul cavității abdominale, în jurul unor organe precum ficatul și intestinele. Ea diferă de grăsimea subcutanată, aflată imediat sub piele și pe care o putem observa sau prinde între degete. Distincția este importantă deoarece țesutul adipos nu reprezintă doar un depozit de energie, iar localizarea sa poate influența diferit sănătatea metabolică și cardiovasculară.

O cantitate crescută de grăsime viscerală este asociată cu un risc mai mare de rezistență la insulină, diabet zaharat de tip 2, hipertensiune și boli cardiovasculare. Acest lucru nu înseamnă că aspectul abdomenului permite stabilirea unui diagnostic. Circumferința taliei și alți indicatori pot ajuta la estimarea riscului, însă interpretarea corectă trebuie făcută împreună cu greutatea, analizele, tensiunea arterială și istoricul medical.

Grăsimea viscerală și cea subcutanată nu sunt identice

Țesutul adipos subcutanat se găsește sub piele și este distribuit în diferite regiuni ale corpului, inclusiv abdomen, coapse, șolduri și brațe. Grăsimea viscerală se află mai profund, în cavitatea abdominală.

Ambele tipuri de țesut adipos au funcții biologice, însă excesul de grăsime viscerală prezintă o asociere mai puternică cu anumite probleme metabolice. Un motiv este faptul că acest țesut este activ metabolic și eliberează acizi grași și molecule de semnalizare care pot influența metabolismul glucozei, lipidelor și procesele inflamatorii.

Prin urmare, două persoane cu aceeași greutate sau cu același indice de masă corporală pot avea distribuții diferite ale grăsimii și profiluri de risc diferite.

De ce poate fi grăsimea abdominală relevantă pentru metabolism?

Țesutul adipos funcționează ca un organ metabolic activ. Atunci când grăsimea viscerală se acumulează în exces, aceasta poate contribui la apariția rezistenței la insulină, situație în care celulele organismului răspund mai puțin eficient la acțiunea insulinei.

Pancreasul poate compensa o perioadă prin producerea unei cantități mai mari de insulină. În timp, la persoanele susceptibile, acest mecanism poate deveni insuficient, iar valorile glicemiei pot crește.

Excesul de grăsime viscerală este asociat și cu modificări ale profilului lipidic, inclusiv valori crescute ale trigliceridelor și alte schimbări metabolice. Asocierea cu hipertensiunea și inflamația cronică de intensitate redusă contribuie la explicarea legăturii dintre adipozitatea abdominală și riscul cardiovascular.

Cum putem aprecia cantitatea de grăsime viscerală?

Grăsimea viscerală nu poate fi măsurată cu precizie doar privind abdomenul. Investigații imagistice precum tomografia computerizată sau rezonanța magnetică pot cuantifica distribuția țesutului adipos, dar nu sunt utilizate de rutină doar pentru această evaluare.

În practica obișnuită, circumferința taliei este un indicator simplu care poate oferi informații despre obezitatea abdominală și riscul metabolic. Măsurarea trebuie realizată corect și interpretată în funcție de sex, populație și recomandările medicale aplicabile.

Indicele de masă corporală, cunoscut ca IMC, poate completa evaluarea, dar are limite. El raportează greutatea la înălțime și nu arată direct proporția dintre masa musculară și țesutul adipos sau locul în care este depozitată grăsimea.

Din acest motiv, evaluarea riscului metabolic este mai utilă atunci când include mai mulți parametri: circumferința taliei, tensiunea arterială, glicemia, profilul lipidic, istoricul familial și alte informații relevante.

Ce favorizează acumularea grăsimii viscerale?

Balanța energetică pe termen lung are un rol important, însă distribuția grăsimii corporale este influențată de mai mulți factori. Genetica, vârsta și modificările hormonale pot determina unde tinde organismul să depoziteze țesutul adipos.

Sedentarismul și un aport energetic constant mai mare decât necesarul favorizează acumularea grăsimii corporale. Alimentația bazată frecvent pe produse cu densitate calorică ridicată și valoare nutritivă redusă poate contribui la acest dezechilibru.

Somnul insuficient și consumul excesiv de alcool pot fi, de asemenea, asociate cu un profil metabolic mai puțin favorabil. Nu există însă un singur aliment sau un singur obicei responsabil de apariția grăsimii viscerale.

Poate fi redusă grăsimea viscerală?

Reducerea țesutului adipos total printr-un deficit energetic moderat poate determina și scăderea grăsimii viscerale. Nu este posibilă alegerea precisă a zonei din care organismul va utiliza grăsimea, astfel încât exercițiile pentru abdomen nu „topesc” selectiv țesutul adipos visceral.

Activitatea fizică regulată este una dintre cele mai utile măsuri. Exercițiile aerobice, precum mersul alert, alergarea, ciclismul sau înotul, pot fi combinate cu antrenamente de forță pentru menținerea sau dezvoltarea masei musculare.

Alimentația poate pune accent pe legume, fructe, cereale integrale, leguminoase, surse adecvate de proteine și grăsimi nesaturate, cu limitarea produselor ultraprocesate și a aportului energetic excesiv. Somnul suficient și reducerea sedentarismului completează strategia.

Obiectivul nu trebuie să fie obținerea rapidă a unei anumite forme corporale, ci îmbunătățirea indicatorilor de sănătate prin schimbări sustenabile.

Grăsimea viscerală este importantă deoarece localizarea țesutului adipos poate influența riscul metabolic și cardiovascular, nu doar greutatea totală. Circumferința taliei și evaluarea factorilor metabolici pot oferi o imagine mai relevantă decât simpla observare a kilogramelor de pe cântar. Adoptarea unui stil de viață echilibrat poate contribui la reducerea riscului, iar persoanele cu obezitate abdominală, glicemie crescută, hipertensiune sau alte probleme metabolice ar trebui să se informeze corect și să discute cu medicul sau cu un dietetician pentru recomandări adaptate situației lor.